GEOSTUD susține „Săptămâna Geologiei’’, un eveniment organizat în perioada 5-13 octombrie 2019 de către Societatea Geologică a României. Campania se va desfășura în București, Baia Mare, Geoparcul Aspirant UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Ploiești și Brașov, fiind unul din cele mai așteptate evenimente geologice ale toamnei.

„Săptămâna Geologiei’’ este o celebrare anuală a geologiei la nivel global, devenind deja tradiție în țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia și se adresează în principal specialiştilor în geologie, iubitorilor de natură și elevilor cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă mai bine Științele Pământului.

“Ne bucuram că putem contribui la acest proiect de succes, ce va conduce cu siguranță la conștientizarea importanței aspectelor geologice și de mediu pentru consolidarea și dezvoltarea durabilă a comunității. Geologia și protecția mediului înconjurător se numără printre preocupările noastre majore și reprezintă linii principale de cercetare aplicată. În acest context, este firească alăturarea noastră Societății Geologice a României în demersul lor de a face cunoscute și de a pune în valoare peisajele geologice uimitoare ale țării noastre, ariile protejate ca rezervaţii naturale sau geologice şi siturile fosilifere de importanţă internaţională, ce se bucură deja de recunoaștere UNESCO” – declară Petru Nicolae, Director General SC Geostud SRL.

Pe durata Săptămânii Geologiei, la nivel național, se vor derula peste 50 de activități specifice, precum: ateliere educaționale, expoziții de mineralogie, artă plastică și fotografie, proiecții de filme, conferințe și prezentări susținute de profesori universitari, cercetători, experți în educație, studenți, artiști. Deasemenea publicul larg este invitat să descopere frumusețea și importanța elementelor geologice și prin intermediul excursiilor în teren, vizitelor sub îndrumarea ghizilor la muzee geologice și târgurilor de geoproduse.

Punctele de atracție ale evenimentului vor fi cele din județul Hunedoara, de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Aici vor fi prezentate locurile de poveste de pe Valea Dinozaurilor identificate în această vară, operele de land art, vulcanii și marea dispărută din comuna Densusi și organizate workshop-uri, atelierul de GeoLego, incursiuni pe poteca tematică ”Muzica naturii” și pe ”Traseul Plantelor” în vederea descoperirii biodiversității locale.

În Bucureşti, programul Săptămânii Geologiei se va derula în locațiile Biblioteca Metropolitană București, Facultatea de Drept, Casa de Cultură a Studenților, Cinemateca Grozăvești, în spațiile de evenimente The Ark, Geobar și în Clubul Colibris.

Printre partenerii evenimentului se numara Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), Universitatea din Bucureşti, Institutul de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar Bucureşti, Muzeul de Mineralogie Victor Gorduza din Baia Mare, Geoparcul Tinutul Buzaului, Muzeul Pedagogic Brasov, asociatii si ONG-uri.

Programul integral al „Săptămânii Geologiei’’ la nivel național poate fi descarcart de aici.