Tulcea, 6–10 mai 2025 – Orașul Tulcea a găzduit cea de-a cincea Adunare Generală a proiectului european Danube Wetlands Restoration (DAWetRest), o inițiativă dedicată restaurării zonelor umede și a luncilor inundabile de-a lungul Dunării. Proiectul urmărește să contribuie la refacerea funcțiilor ecologice ale acestor ecosisteme prin acțiuni inovatoare, sustenabile și bazate pe cooperare între statele din bazinul dunărean.
La eveniment au participat organizații partenere din mai multe țări europene, alături de reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de cercetare, ONG-urilor de mediu și altor actori implicați în gestionarea resurselor naturale și a zonelor umede.
În cadrul celei de-a cincea Adunări Generale, participanții au discutat despre progresul activităților de restaurare în siturile demonstrative și implicarea comunităților locale în procesul de restaurare. De asemenea au fost stabilite obiective pe termen lung și planificate modalitățile de implementare a activităților viitoare în vederea atingerii acestor obiective.
Aceste demersuri au venit ca urmare a prezenței participanților la atelierele de lucru și vizitelor pe teren, unde au avut posibilitatea de a studia rezultatele intervențiilor de restaurare.

Geostud a fost prezent în cadrul reuniunii, aducând contribuții tehnice în domeniul restaurării ecologice și al monitorizării mediului. Participarea s-a concretizat prin prezentări specializate, sesiuni aplicate și ateliere tematice, în care au fost analizate progresele înregistrate în primii doi ani de implementare a proiectului, precum și dificultățile întâmpinate pe teren sau în procesele de coordonare.
Discuțiile au vizat totodată stabilirea direcțiilor strategice pentru următoarea etapă a proiectului, cu accent pe soluții adaptate contextului local, colaborarea intersectorială și implicarea comunităților în procesul de restaurare ecologică. Prezența Geostud la această Adunare Generală reflectă continuitatea colaborării în cadrul proiectului și dorința de a susține inițiative care contribuie la creșterea rezilienței ecosistemelor fluviale și la utilizarea responsabilă a resurselor naturale.
