Geostud a participat la Conferința Națională de Geotehnică și Fundații (CNGF 2025), desfășurată sub tema „Inovare și sustenabilitate în ingineria geotehnică”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității științifice și profesionale din domeniu.
Departamentul Geotehnic Geostud a fost reprezentat de colegii noștri Ovidiu Flintașu – inginer geolog și Widad Al-Taha – specialist GIS, prin prezentarea a cinci articole publicate, ce abordează teme esențiale pentru evoluția ingineriei geotehnice și a infrastructurii durabile:
- Investigații pe teren și în laborator pentru identificarea susceptibilității la lichefiere a pământurilor nisipoase din zona magistralei 5 de metrou (Secțiunea Eroilor – Piața Iancului, București) – Vlase-Pleșa Adelina, Ceptureanu Adrian, Barariu Aurel;
- Analiza riscurilor geotehnice ce pot apărea în timpul execuției și exploatării tunelului Robești – Mustățea Florin Sebastian, Barbu Irina, Emil Oltean;
- Importanța investigațiilor pe teren pentru inventarierea riscurilor geotehnice ce pot apărea în timpul execuției autostrăzilor și a reabilitării liniilor de cale ferată în zonele de munte și deal – Barariu Aurel, Niță Vali, Jianu Denisa, Iacob Cezar;
- Efectele tixotropiei asupra parametrilor de forfecare – analiză experimentală și modelare numerică – Mustățea Florin Sebastian, Flintașu Constantin Ovidiu, Mustățea Ruxandra Andreea;
- Modelarea susceptibilității la prăbușiri de roci pentru autostrada Sibiu–Pitești: abordare geomorfologică și geotehnică prin tehnici GIS – Al-Taha Widad, Mustățea Florin Sebastian.

Prezentările susținute de colegii noștri au adus în prim-plan aspecte fundamentale pentru dezvoltarea geotehnicii moderne, gestionarea riscurilor și consolidarea practicilor sustenabile în infrastructură. Participarea Geostud la acest eveniment reflectă orientarea companiei către excelență, cercetare aplicată și implicarea constantă în dezvoltarea științei și tehnicii în domeniul geotehnic.
