Geostud și Natura 5 au participat în perioada 30 noiembrie – 13 decembrie 2023 la COP28 UN, cea mai importantă conferință mondială dedicată combaterii schimbărilor climatice. Găzduirea COP28 UN în Dubai, Emiratele Arabe, a marcat în acest an încheierea primului „bilanț global” al eforturilor a peste 85.000 de participanți, inclusiv a peste 150 de șefi de stat și de guvern, de a aborda schimbările climatice în cadrul Acordului de la Paris.
Scopul evenimentului a fost de a evidenția necesitatea accelerării acțiunilor climatice în toate domeniile – de la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, consolidarea rezilienței la un climat în schimbare, tranziția de la combustibilii fosili la sursele regenerabile, cum ar fi energia eoliană și solară, până la obținerea de sprijin financiar și tehnologic pentru națiunile vulnerabile – astfel încât până în 2030 emisiile de gaze cu efect de seră să înregistreze o scădere cu cel puțin 43%, iar limita de temperatură globală de 1,5°C să ramână menținută.
Geostud și Natura 5 au făcut parte din delegația României în cadrul Conferinței pentru Schimbări Climatice a Naționilor Unite, având standul expozițional amplasat în pavilionul Innovation Zone. Intr-un astfel de cadru, reprezentanții celor două entități au avut oportunitatea de a prezenta participanților la eveniment, proiectele pe care le desfășoară și rezultatele obținute până în prezent, precum și de a distribui materiale informative.
Geostud a participat al doilea an consecutiv la acest eveniment, implicarea sa activă pentru implementarea măsurilor de adaptare și reziliență la schimbările climatice fiind firească, în contextul în care preocupările majore ale companiei sunt orientate către servicii de cercetare și studii pentru protecția mediului. În cadrul COP28 UN, Geostud a evidențiat public importanța unei abordări multidisciplinare a proiectelor în planificarea și gestionarea acestora în raport cu schimbările climatice. Deasemenea, s-a implicat în abordarea și susținerea subiectelor privind măsurile de reducere și adaptare la efectele schimbărilor climatice, economia circulară, reducerea consumului de energie, gestionarea deșeurilor și decarbonizarea.

ONG-ul Natura 5 promovează conștientizarea importanței naturii și responsabilitatea socială, axându-se pe conservarea biodiversității și efectele schimbărilor climatice. În cadrul evenimentului, reprezentanții Natura 5 au prezentat activitatea și planurile de viitor ale ONG-ulu, printre care Centrul de Reabilitare Faună Sălbatică – un proiect cu un potențial ridicat în zona de cercetare și educație, menit să contribuie la principalul scop al Naturii 5, respectiv conservarea biodiversității.
Geostud și Natura 5 au participat și la side-event-ul “Decarbonizing the Nile & Valley and Danube Delta Ecosystems: Challenges and Innovative Solutions” organizat împreună cu partenerii din cadrul iniţiativei 3D şi colegii egipteni de la Sohay Inn, Universiattea Sohag, Universitatea Nile şi Universitatea Beni-Suef, în cadrul căruia s-a prezentat paralelismul dintre Delta Dunării și Delta Nilului, din punct de vedere al activitățior economice, de conservare a biodiversității, dinamicii sociale și potențialului de aplicare a bunelor practici între cele două regiuni.
Geostud, alături de Natura 5, va contribui la atingerea acestor deziderate, prin implementarea planurilor de acțiune privind protecția mediului și limitarea schimbărilor climatice, în contextul direcțiilor stabilite prin protocoale naționale și internaționale.
